Suporterii lui U Cluj au făcut o atmosferă superbă în tribune la meciul de baraj cu Dinamo.
Meciul dintre U Cluj și Dinamo s-a disputat sâmbătă seară, în cadrul primei manșe a barajului de promovare / menținere în Liga 1, pe Cluj Arena și ardelenii s-au impus cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Remacle, în minutul 14, respectiv Boiciuc, în minutul 83.
Echipa antrenată de către Erik Lincar a deschis scorul în minutul 14, după o gafă a portarului Mihai Eșanu și reușita lui Martin Remacle.
Ardelenii au intrat în avantaj la pauză, iar imediat după reluarea partidei suporterii au aprins torțe roșii.
Suporterii lui U Cluj, deși sunt înfrățiți cu cei ai lui Dinamo, s-au entuziasmat când au văzut că echipa lor a ieșit de la vestiare și tabela arată un avantaj de un gol, în ciuda zvonurilor din ultimul timp.
S-a tot discutat despre faptul că U Cluj ar urma să se dea la o parte în fața „fraților” de la Dinamo, pentru a-i ajuta să se mențină în Liga 1.
În acest sens, suporterii au afișat și un banner cu un mesaj tranșant înainte de începerea partidei.
„Cu simbolul pus pe piept, vrem un meci jucat pe drept, luptă dreaptă să purtați, astăzi viața să v-o dați”, a fost mesajul afișat de către suporterii lui U Cluj.
Returul barajului de promovare / menținere în Liga 1 va avea loc duminică, 29 mai. Dinamo și U Cluj se vor întâlni pe stadionul din „Ștefan cel Mare”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER